jeudi 30 juin 2011

Z-4

Tot n-am avansat in proiectul "bagaje" dar macar am facut lista.

Documente:

  • Pasapoarte

  • Bilete avion

  • Autorizatii ESTA

  • Permise conducere

  • Carti de credit + nr de telefon asistenta

  • Copii documente importante

  • Lista cu nr de tel SOS (accident, pierdere/furt carte de credit)

  • Adrese (pt trimis vederi)

  • Ghiduri si harti

  • Rezervari de hotel printate

  • Card asigurare sanatate


Haine

  • tricouri

  • pull

  • K-way

  • pantaloni scurti

  • camasi

  • sepci

  • pijama

  • pantaloni lungi

  • costume de baie

  • sandale

  • pantofi

  • bascheti


Bucatarie

  • cafea solubila (pliculete de adaugat la spalatura de vase americana)

  • biscuiti de rontait pe drum

  • biberonul de seara


Aparate

  • telefoane + incarcatoare

  • cartela sim (pt noul abonament care speram sa fie activ)

  • aparate foto

  • baterii de rezerva reincarcabile

  • incarcator baterii

  • priza multipla

  • prelungitor

  • adaptator universal pt 110V

  • PC + baterie + incarcator

  • Chei USB

  • DVD portabil

  • GPS

  • hard disc portabil

  • consola DS + incarcator

  • jocuri

  • filme

  • termoplonjor


Farmacie

  • produse tantari,

  • bratara tantari,

  • paracetamol (copil + adult)

  • spasfon

  • gel dus

  • sampon+ balsam etc

  • periute de dinti + pasta

  • perie de par

  • prosoape

  • lame de ras

  • batiste de hartie

  • deodorant

  • parfum

  • trusa machiaj

  • creme solare


Diverse

  • ochelari de soare,

  • jocuri de carti,

  • carti,

  • reviste

mercredi 29 juin 2011

Z-5

Lumea noua. Lumea de la capatul viselor. Lumea despre care omenirea intreaga impartaseste aceleasi clisee si aceleasi mituri. Fascinatia pe care toti o avem cu privire la america nu poate avea ca unica motivatie puterea economica sau zeul dolar. Trebuie sa fie ceva mai mult. Poate ca subconstientul uman are imprimata aspiratia spre o noua lume...

Azi n-am avansat cu nimic in prepararea voiajului. Valizele zac in garaj tot larg deschise si tot iremediabil goale (exceptand cateva maruntisuri aruncate in graba de omul casei). Nici macar obisnuitele liste nu le-am facut. Imi mai trece prin cap cate un gand razlet, sa nu uit bratara de tantari,  sa caut pernele de voiaj... dar raman la stadiul de ganduri razlete.

Singura veste buna: nu mai ajungem separati  in Las Vegas, am gasit in sfarsit inca un loc liber in avionul de la New York la Las Vegas asa ca vom fi toti trei. Uf. Nu-mi cadea bine sa ajungem doar eu si Alexandra in Las Vegas, noaptea, dupa o calatorie atat de lunga si sa ne aventuram singure in cautarea camerei de hotel.

mardi 28 juin 2011

Z-6

Calatoriile incep cu mult inaintea plecarii, atunci cand sunt doar la stadiul de vise. Calatoria asta a inceput pe cand eram copil, cu ochii mintii pe harta de pe peretele camerei mele si cu cartea lui Radu Tudoran, Frumoasa Adormita, in mana.

America. Cea pe care o stiam din filme si carti. Cea visata in vacantele copilariei in re-citeam a n-a oara Winnetou sau Tom Sawyer. Cea pe care aveam sa o descopar mult mai tarziu la New York. Adica doar o particica din ea. Alta particica planuim sa o descoperim acum, in Vestul Salbatic.

Am cumparat biletele de avion din februarie, ca sa fim siguri ca sunt mai ieftine dar mai ales ca sa fim siguri ca vom pleca in sfaarsit anul asta. Biletul dus e Paris - Las Vegas, pe 4 iulie, de ziua Americii. Intoarcerea e prevazuta pe 22 iulie, din San Francisco. Intre cele doua date si cele doua orase, suntem liberi sa descoperim America.

Am inceput sa ne preocupam de itinerarii si rezervari tarziu, abia prin mai. Ne-am incropit cu greu un traseu prin orase si canioane, e dificil de ales intre atatea si atatea locuri frumoase. Am facut cateva rezervari de avioane, masini si hoteluri si uite ca am inceput numaratoarea inversa.

Incepem de azi sa ne gandim si la bagaje dar mai intai avem serbarea de sfarsit de scoala...

lundi 20 juin 2011

L'Alta Rocca

20 august 2011
E numele regiunii muntoase din sudul insulei, Alta Rocca sau Stanci Inalte. Asa e aici, nu iesi bine de pe plaja si inainte ca nisipul fin sa se scuture de pe picioare te si trezesti pe drumuri de munte serpuite si inguste, traversand sate mici si tipice locului. In doar o ora poti fi la peste 1500m, admirand marea de sus... asta face parte din farmecul insulei.

Noi nu ne-am inceput ziua la plaja ci am plecat direct spre Levie (Livia), un sat pierdut printre munti, departe de aglomeratia de pe coasta.

Agrandir le plan

Vrem sa ajungem la un restaurant celebru in zona unde se pare ca se poate gusta adevarata bucatarie corsicana. Drumul linistit la inceput o ia repede razna si o tine numai in serpentine de ni se invarteste capul.  Din loc in loc rasar sate mici, cateva case doar, si poduri despre care ni se spune ca au vazut multe tragedii, mai ales in timpul razboiului cand rezistenta corsicana le folosea drept capcane.  Bunica alexandrei ne spune povestea unui soldat neamt ucis in locurile astea ca atatia altii. Mai tarziu, dupa razboi parintii lui au cumparat o fasie de teren chiar pe locul acela si au construit o casa in care s-au mutat cu totii, parasind definitiv germania natala. Satenii i-au acceptat iar azi nepotii lor sunt localnici get beget care nu mai stiu o vorba de germana in schimb vorbesc corsicana (povestea nu spune daca fac parte din miscarea nationalista corsicana sau nu :)
Nu ne oprim in Levie desi pare animat si corsicanii care sunt cu noi in masina par sa se cunoasca si sa se salute cu toata lumea (pe unii ni prezinta si noua intr-o maniera speciala: "asta e cutare care a omorat doi oameni intr-un accident de masina si de atunci merge pe jos" etc.. .)





Urcam inca putin si ajungem la restaurant, de fapt o ferma-hotel, mai degraba o casa mai mare. Locul e splendid, ferma si restaurantul la fel, se zice ca aici vin tot felul de celebritati pentru sejururi mai mult sau mai putin lungi. Se pare ca si camerele arata grozav, plus piscina acoperita si incalzita plasata strategic langa o terasa care domina tot orizontul. Un mic paradis. Am zis cum se numeste? "A pignata "(http://www.apignata.com/ ), pentru cine are vreodata drum pe acolo merita incercat.












Meniul e fix si nu foarte ieftin dar mancarea e intradevar traditionala si excelenta. Jambon si "saucisson" corsican, friptura de miel cu ierburi de maquis care se topeste in gura, canelonni cu brocciu si cu sos de rosii proaspete si aromate, fasole (cu boabe enorme) gatita in sos, branza corsicana, fructe din gradina si gogosi cu tuica de struguri... Abia ne-am tarat afara din restaurant dupa vreo doua ore in care am mancat incontinuu, au mai ramas doar pozele:









Cand ajungem din nou acasa ne repezim in piscina, in primul rand pentru ca e foarte cald si in al doilea ca sa mai eliminam cate ceva din caloriile ingurgitate.


Seara o petrecem cu alex la ponei, a vazut in treacat clubul din apropiere si vrea si ea. Nu am ajuns pana la mare pe cal (altii o fac) dar am admirat apusul de soare din maquis.



- articol precedent La mare si la soare

La mare si la soare

In dimineata asta ne hotaram sa facem totusi si o baie in mare, suntem aici de o saptamana si nu am pus piciorul pe nisip (exceptand plimbarile de seara) . Ne grabim sa ajungem la Pinarellu inaintea fluxului de turisti dar nu ne reuseste prea tare, de-a lungul soselei ce trece prin padurea de pini sunt deja aliniate zeci de masini. Spre norocul nostru gasim totusi un loc de parcare si grabim pasul spre plaja. Drumul trece prin padurea de conifere, te astepti ca la capatul ei sa fie vreo cabana si nicidecum plaja cu nisip alb si marea turcoaz.
Socotind dupa numarul de masini din parcare ne asteptam la o plaja supra-aglomerata cu prosoapele lipite unul de altul si copii urlatori... de fapt, plaja pare aproape pustie, e atat de intinsa ca e greu de umplut la refuz asa cum se intampla prin alte locuri. 
Pe plaja nu e nimic amenajat, e doar natura salbatica in care (in afara de curatenia zilnica) omul nu a intervenit. Asa sunt dealtfel majoritatea celor peste 200 de plaje din corsica.



Alexandra si Alain pleaca pe stanci la pescuit, eu pot in sfarsit sa ma dedic activitatii preferate: adica leneveala la soare, cu o carte in mana si cu valurile plescaindu-mi la ureche... Nu pentru mult timp insa, e ora pranzului si soarele devine din ce in ce mai arzator. in plus, ni se face foame. 
Dupa amiaza Alex vrea sa se intoarca la parcul cu liane ("acrobranches") ca sa se catere iar in copaci, eu prefer sa-mi continui lancezeala la soare langa piscina inconjurata de animalele casei.

Seara mergem cu totii la San Ciprianu, un sat din apropiere. Grupul de dans country din care facea parte si bunica lui alex da spectacole de strada pe aleile din sat si vrem sa-i vedem chiar daca ea nu participa de data asta. Dupa cateva dansuri si un tatuaj cu pisica alexandra se declara prea obosita si cere la somn in ciuda ofertelor de inghetata cu care am incercat sa o facem sa mai stea. Da, stiu, s-aintors lumea cu fundul in sus: parintii ofera inghetate ca sa tina copiii treji dupa ora 22h00 si copilul care refuza sub pretext ca e prea tarziu si ca el trebuie sa fie in pat la ora aia:)) 








- continuare: L'Alta Rocca
articol precedent: La Castagniccia si La Casinca

samedi 18 juin 2011

La Castagniccia si La Casinca

18 august 2011

Azi ne-am hotarat in sfarsit sa ne smulgem din leneveala si sa plecam la descoperit (cate ceva din) insula. Destinatia e greu de ales, in primul rand pentru ca totul merita vazut si in al doilea ca drumurile sunt dificile. Eu imi doresc sa vad Cap Corse, regiunea stramta din nord, peninsula care avanseaza in mare ca un deget intins spre continent. Din pacate toate itinerariile incercate ne indicau peste 7 ore de mers (dus intors) si e prea mult pentru luna august cand ambuteiajele pot sa mai adauge si ele inca 2 sau 3 ore la total. Ne hotaram sa scurtam traseul si sa mergem intre munti, in doua regiuni mititele si mai putin umblate: casinca si castagniccia, un pic la sud de bastia.


Pentru asta ne trezim devreme si plecam inainte de 8h00, nu vrem sa ne prinda caldura pe la malul marii si nici sa nimerim in ambuteiajele create de turistii plajisti. Cum am mai spus, aici nu sunt autostrazi si nici nu sunt dorite, probabil ar fi razboi civil daca cineva ar manifesta intentia de a construi o asemenea monstruozitate :)
Drumul spre Bastia nu e cine stie ce, merge de-a lungul coastei prin localitati cu nume exotice: Solenzara, Ghisonnaccia, Folelli, nu exista relief, muntii se zaresc doar in departare si in dreapta marea doar face aparitii fugare. In afara de nume si de plajele adiacente, portiunea asta din estul tarmului corsican, intre Solenzara si Bastia nu are nimic special... in comparatie cu alte locuri de aici evident, altfel, in alte parti ale lumii ar fi considerata probabil o perla a litoralului:)


Dupa vreo doua ore de drum, tocmai cand caldura incepe sa ne enerveze, parasim nationala si o cotim la stanga spre munti. Era si timpul, drumul incepuse deja sa devina monoton si ambuteiajele ne stricau si mai tare dispozitia. Primul sat in care ne oprim e Vescovato, ca majoritatea satelor de aici, e cocotat pe o stanca, ca un cuib de vultur. Dealtfel in piata centrala gasim si vulturul sub forma de statuie :)



Urcam pe stradutele mici spre colina pe care se vede o biserica. Casele sunt foarte inalte, din piatra iar acoperisul e si el tot dintr-un fel de gresie. Aici nu e lume, cate un turist ratacit cu ghidul de "routard" in mana (da, da, am ramas fidela si de data asta, si eu tot pe asta il am:), satul pare pustiu. O intreb pe alex daca ar vrea sa locuim aici si spune ca nu, e prea liniste:) Dupa ce trecem printr-un soi de tunel nimerim pe o straduta ingusta (nici nu stiu daca se poate numi "straduta") unde pe un scaun, in fata usii motaie o batranica. Din casa se preling mirosuri apetisante de sosuri cu ierburi de maquis... se apropie ora de pranz. Nu vrem sa o deranjam, pare foarte in varsta si apatica, punem aparatul pe "discret" si ii facem o poza. Insa deja ne-a vazut si spre surprindererea noastra a si tasnit sprintena sa ne deschida usa spre curtea bisericii, turuind vesela si impingandu-ne pe scari in sus, "trebuie sa urcati, de sus e o vedere superba asupra satului si muntilor din jur" . Mai tarziu un alt batranel o sa ne arate tunelul de la grajdurile bisericii, oamenii de aici par extrem de amabili cu turistii si mai ales extrem de mandrii de locurile lor...










Ne reluam drumul serpuitor spre o alta localitate cu nume ce suna aproape romaneste: Venzulasca (mie imi tot vine sa zic vânzuleasca :) In zare, cocotat pe o stanca si mai inalta, alt sat pe care din pacate nu mai avem timp sa-l vedem tot azi: Loreto di Casinca. Il salutam doar de departe


Nu ne oprim in Venzulasca, nu putem urca cu masina pe stradutele inguste asa ca plecam mai departe, ne e deja foame. Pentru asta ne oprim in Penta di Casinca, in varful unui alt deal. De aici, o priveliste superba spre toata partea orientala a corsicai, se vede bastia si insula Elba si alte satuce ridicate pe dealuri, fiecare cu culmea lui...



Satul e la fel de pustiu, e ora pranzului. Doar masina de paine, o camioneta alba, claxoneaza pe stradutele inguste iar oamenii coboara sa-si ia comanda si mai schimba o vorba cu soferul. Acelasi mirosuri imbietoare circula si pe strazile astea, dealtfel ma surprinde ca majoritatea usilor de la case sunt deschise si cum ele dau direct in strada putem cu usurinta sa vedem ce fac locatarii, ce meniu pregatesc sau ce conversatii se leaga...









Mancam de pranz la restaurantul din sat, pizza cu figatellu (preferatul meu, carnat din ficat si carne de porc) si in plus avem privelistea fantastica spre tarm, mare si insula elba in fundal ...










Vrem sa ajungem la orezza, pentru cine nu stie, asta e numele apei minerala fabricata aici, se gaseste peste tot, la toate magazinele si restaurantele. Numele ii vine desigur de la locul unde se afla izvoarele si unde s-a construit si fabrica. Dupa inca vreo ora de serpentine pe unde nu prea intalnim alte masini in schimb avem compania porcilor salbatici si a vacilor culcate in mijlocul drumului, ajungem la fabricuta. Izvorul e acolo, apa se poate degusta direct de la el dar nu e buna, are prea mult fier si gust metalic. In fabricuta e prelucrata si cand ajunge pe mese e perfecta.

Cu degustarea asta de ape minerale incheiem si vizitele pe ziua de azi, e tarziu si mai avem drum lung pana acasa...








Agrandir le plan

articol precedent: Capul de maur
- continuare: La mare si la soare