11 iulie 2011
Motto : « Cand ati venit aici, spuse batranul indian, noi aveam pamanturile si voi aveati Biblia. Ne-ati spus : « inchideti ochi si haideti sa ne rugam impreuna » Cand i-am deschis voi aveati pamanturile si noi aveam Biblia »Peisajele pe drumul dinspre canion spre Utah si Monument Valley sunt desprinse din povestile cu indieni care mi-au fascinat copilaria. Am patruns pe teritoriul lor, suntem in rezerva indienilor Navajo. In fata noastra se intinde preeria, teren nisipos pe care cresc doar tufe mici de maracini. Dupa cateva mile vedem o ingramadeala de masini la marginea drumului si, ca sa nu ne pierdem antrenamentul la imitat turma, ne oprim si noi. Sunt cateva tarabe de suveniruri indiene « hand made » si, la capatul drumului desfundat, un imens crater, un capat de canion… Jos de tot mai zarim o frantura din fluviul Colorado, facem cateva poze si acum chiar spunem adio canionului, e tarziu si ne asteapta alte locuri de descoperit.
Incep sa studiez ghidurile, suntem acasa la indieni si ar fi bine sa stim cate ceva despre obiceiurile lor. Aflu ca drumul trece la frontiera rezervei indienilor Hopi (inamicii tribului navajo) si se zice ca in teritoriul lor nu numai ca nu avem voie sa facem poze, dar nici macar sa luam notite pe un carnetel, se supara si daca ne vad cu un creion in mana…
La Kayenta ne oprim intr-o parcare din fata unor magazine, cautam un spray cu care sa curatam obiectivul aparatului de pozat. Eu cu alex ramanem in masina si, cum n-aveam ce face, dau sa hranesc un caine vagabond, si asa ne ramasese o tona de mancare din expeditia de cu o seara inainte la supermarket…. Cainele indian da din coada fericit dar gestul atrage priviri si uite ca un indian batran si stirb se indreapta spre noi. Nu inteleg mai nimic din ce zice, daca era engleza era una bizara dar cel mai probabil era limba lui. Am priceput totusi « one dollar :-). I-am spus ca nu inteleg, m-a intrebat de unde suntem si cand i-am raspuns mi-a zis mai clar : vrea two dollars ca sa manance… I-am dat, a fost fericit, m-a batut pe umar si a scos un cuvant ce a semanat a Howgh … Sau o fi fost imaginatia mea care cauta un urmas al lui Winnettou? Sper doar ca urmasii lui Winnetou sa fi ajuns mai bine ca el :-(
Am schimbat atat de repede registrul, de la megalomania si opulenta Las Vegasului, la saracia si pustiul de aici ca aproape nici nu-mi vine sa cred ca suntem in aceeasi tara… Alexandra era curioasa, i-am spus ca e un indian sarac, nu m-a crezut, « nu e indian, tu nu vezi ca asta n-are pene ci are palarie de cowboy ? » Pentru ea indienii inca sunt eroii copilariei cu cal, pene si arc cu sageti (dealtfel isi doreste f mult unul) :-)
Peisajul incepe sa se schimbe incet, din preeria intinsa si fara vegetatie incep sa apara stancile rosii si « red dirt »-ul, « mizeria rosie », praful rosiatic care intra peste tot. Soarele e spre asfintit si imaginile sunt superbe, aparatul foto s-a incalzit deja ...dar cand ma uit la poze imi dau seama ca iarasi sunt doar o palida reflectie a realitatii…
- continuare: Prima seara in Monument Valley
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire